Tu cui aparții?

by Sonia Constantin

Hello, neighbors flyer

Mi-a plăcut întotdeauna ideea de a trăi într-o comunitate mică și unită, în care îi cunoști pe oamenii cu care îți împarți colțul de oraș și simți că ai un cuvânt de spus. Chiar și într-o metropolă, mi se pare minunat să existe un astfel de spirit al comunității, la nivelul blocului, aleii, cartierului etc.

Poate că așa am deveni, în sfârșit, conștienți de faptul spațiul meu nu se restrânge la camera de 3×3 în care îmi trec zilele, ci că fiecare părticică a orașului – de la amărâta grădină verde din fața blocului la trotuarul cu stația de autobuz – este, într-o măsură, tot spațiul meu. Și poate, dacă am ști asta, ne-am purta mai frumos cu toate aceste bucățele de oraș cărora le aparținem și care ne aparțin.

O parte dintre proiectele artistei Candy Chang chiar asta urmăresc: să încurajeze comunicarea în cadrul comunități și să obțină un spațiu pe care oamenii îl percep ca fiind al lor, comun. Și ce mi se pare genial la inițiativele ei este că sunt surpinzător de simple și de ușor de pus în practică.
De exemplu, mini-proiectul Neighbor Doorknob Hanger este fix ce-i spune numele: o agățătoare (ca de hotel) cu mesaje pentru vecini. Dar e totodată și un ice-breaker simpatic, oferind celor dintr-un spațiu comun un pretext pentru a se cunoaște mai bine, dar și o ocazie tocmai bună de a oferi sau a cere ajutor. 🙂

Neighborhood doorknob hanger - If you ever need...

Tu ce relație ai cu oamenii din cartierul sau de pe strada ta? Ți-ai pune pe ușă un mesaj ca ăsta? 🙂

Advertisements

11 Responses to “Tu cui aparții?”

  1. In comunitatea aia mica de-acasa imi era drag sa merg la vecina de vis-a-vis, la prietena bunicii mele care facea cele mai bune prajituri din lume…dar aici?!Nu i cunosc pe oamenii care stau in stanga si in deapta garsonierei noastre, pentru ca programele noastre nu se potrivesc. Eu urc pe scari, ei, toti, cu liftul, ei au vizor, al meu e vopsit din excel de zel…povesti urbane:)))

    • Fix spiritul ăla de comunitate mică mi-ar plăcea să îl mai simt și pe-aici. Și poate, alături de el, o doză mai mică de meschinărie. 🙂 Dar de-aia ziceam, la început, că cel puțin până voi prinde mai mult curaj, blogul ăsta e un exercițiu de imaginație – eu abia de pot sa-mi recunosc vecinii.

  2. Eu nu-mi cunosc vecinii şi nici nu-mi doresc, glumesc 😀 Interesant este că am văzut de curând o emisiune în care exact despre asta se discuta: oamenii care fac parte din comunităţi mici sunt mult mai fericiţi (demonstrat ştiinţific), ca să nu mai vorbim de nivelul infracţionalităţii foarte scăzut!

  3. Mi-ar placea, dar din pacate n-am cu cine. Si cred ca e greu sa faci asta intr-un bloc cu 3-4 scari de cate 36 de apartamente. Asta merge cand sunt 4 apartamente in cladire si impartiti piscina si peluza din spate. Sau poate Rahova mi-a distrus spiritul asta…:)))

  4. Eu as pune niste mesaje din astea. Dar le-as pune in engleza (sau in norvegiana…) ca sa fiu mai putin frustrat atunci cand voi vedea ca efectul e nul. Macar imi voi putea spune ca poate oamenii ar fi vrut sa faca ceva dar n-au inteles limba…

Trackbacks

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: